Singurul lucru care îi definește pe toți oamenii cu bani

de: Andreea Cuzub
13 03. 2018

Dacă ți se pare că prietenii tăi au mai mulți bani decât tine, s-ar putea să nu fie din cauză că ei au un job mai bine plătit.

Un model de simulare a averii a analizat cheltuielile făcute în 40 de ani de viață și a arătat că cei care se află în vârf au fost, mai degrabă norocoși, și nu neapărat mai talentați. Studiul a fost realizat de cercetători italieni de la Universitatea din Catania. Studiul a căutat să demonstreze că trebuie să conștientizezi rolul pe care șansa îl joacă atunci când investești într-un domeniu.

Aceștia au pornit de la ipoteza că dacă inteligența, talentul și alți factori care te ajută să avansezi în viață sunt distribuiți destul de uniform în rândul populației, de ce nu este și bogăția? Ei susțin că, în general, 10% din oameni se bucură de 85% din avere.

Echipa de cercetători a generat pe calculator 1.000 de profiluri de persoane care sunt cam la fel de talentate. În același timp, toți au la început același nivel de avere. În continuare, cercetătorii au adăugat evenimente întâmplătoare, cu ajutorul cărora personajele digitale își puteau mări averea, dacă erau norocoase și viceversa.

La final, după ce rezultatele au fost analizate, distribuția averii semăna cu cea din viața reală. Astfel, 20% din persoane dețineau 80% din avere. Simularea a fost repetată de câteva ori pentru a verifica veridicitatea acesteia. În cele din urmă, oamenii bogați nu erau neapărat talentați, deci succesul nu coincide cu talentul.

De fapt, cele mai bogate persoane au avut parte de cele mai norocoase evenimente și prezentau un nivel mediu de talent.

Ei au concluzionat spunând că dacă este adevărat că talentul este necesar pentru a avea succes în viață, aproape niciodată cei mai talentați oameni nu ar ajunge pe cele mai înalte culmi ale succesului deoarece vor fi mereu depășiți de indivizii mediocri care sunt mai norocoși. Merită menționat că lucrarea nu a fost încă revizuită de alți cercetători.